O explicație despre cum cei 7 ani de acasă ne marchează pe viață

Se citește în
3 minute
Ai citit

O explicație despre cum cei 7 ani de acasă ne marchează pe viață

iulie 04, 2019 - 14:47
Publicat:

Profesorul american Bruce Lipton vorbește despre importanța celor 7 ani de acasă și despre impactul formidabil pe care aceștia îl au asupra vieții ulterioare a unei persoane. 

©flickr.com

Despre cum „absorb” copiii totul din mediul lor de creștere și cum cele deprinse vor constitui rama în care se va desfășura viața adultului, în filmul ce urmează:

Traducerea filmului:

95% din viața noastră depinde de „programe ale vieții” (aptitudini deprinse timpuriu, care se „depun” în subconștient, urmând să influențeze toată viața matură, n.t.).

În primii 7 ani din viață deprindem cum se trăiește viața.

Filmul „Matrix” nu ește științifico-fantastic. Este un documentar!

Fiecare om, în primii 7 ani de viață, trece prin faza de „învățare prin hipnoză”.

Creierul unui copil sub 7 ani funcționează la o frecvență mai joasă decât cel al unui adult.

Când se atașează pe capul unui copil sub 7 ani dispozitivul prin care se realizează o encefalogramă și se citește activitatea creierului, se observă că frecvența de funcționare este sub cea a unui creier mai în vârstă, care a atins vârsta conștienței, stadiu numit theta.

Theta este imaginație. Așa copiii joacă „Petrecere cu ceai” folosind ceșcuțe din lut, însă pentru ei este ceva cât se poate de real, de serios. Un copil călărește o mătură, dar pentru el este un cal adevărat.

Stadiul de funcționare Theta a creierului este însă și hipnoză. Ne întrebăm: înainte de a deveni conștienți, dacă copiii nu au „programe” instalate în creier, de ce anume devin conștienți?

Theta este hipnoză (învățare prin hipnoză, n.t.). Copilul doar urmărește: părinții, ceilalți frați, comunitatea și așa se produce învățarea.

Gândiți-vă: câte mii de reguli trebuie să învețe un copil, pentru a deveni un membru funcțional al familiei și al comunității. 

De aceea copiii mici nu trebuie învățați prea multe reguli, pentru că în primii 7 ani ei învață observând, pur și simplu!

Asta nu e ceva nou. Există o carte: Tată bogat, tată sărat, în care se spune, în esență, că dacă provii dintr-o familie săracă, te-ai putea zbate o viață să devii bogat și tot să nu reușești.

Dar dacă provii dintr-o familie bogată, poți să fii un prost toată viața, și să reușești. Și asta doar pentru că, în mod inconștient, ți-ai însușit un comportament specific oamenilor bogați, care știu să facă mișcările care conduc la bogăție, într-un mod inconștient. Dacă încearcă să conștientizeze acțiunile lor, atunci se poate vedea că sunt niște proști.

La fel se întâmplă în cazul oamenilor săraci. Oamenii săraci își însușesc din sânul familiei convingerea că nu vor reuși, că viața este o luptă pentru supraviețuire, că viața este grea, „cine te crezi tu?”. Iar dacă acesta este „programul” care îți este „instalat” în minte în copilărie, atunci 95% din timpul fiecărei zile a vieții tale vei fi condus de aceste idei, te vei sabota singur. 

De aceea, oamenii săraci, rămân săraci, iar oamenii bogați rămân bogați: din cauza modului în care au fost programați în copilărie.

95% din viața noastră depinde de „programe” instalate în copilărie în subconștient. În fiecare zi a vieții noastre, folosim conștiința creativă doar 5%. 

Iezuiții, timp de 4 secole, spuneau cu mare încredere (și oamenii nu înțelegeau): „Dați-ne un copil, înainte de a împlini 7 ani și noi vom arăta de ce este în stare!”. Spuneau asta pentru că știau că în primii 7 ani se „instalează” toate „programele” care vor determina conduita ulterioară. 

Dar după vârsta de 7 ani, cum mai instalezi în creier alte „programe” / conduite / lucruri noi? Prin repetiție, prin practică. Vrei să înveți să conduci o mașină? Nu e suficient să te așezi pe scaunul șoferului și să bagi cheia în contact, trebuie să exersezi condusul. Vrei să înveți alfabetul? De câte ori nu trebuie să mergi de la A la Z, înainte de a ți-l însuși! 

Dacă nu ești o persoană fericită, dar îți dorești să fii fericit, repetă într-una: „Sunt fericit! Sunt fericit!”. Prin această repetiție ne adresăm subconștientului. Iar dacă reușim să convingem subconștientul că suntem fericiți, știind deja că 95% din viața noastră este determinată de subconștient, vom deveni fericiți și nu va mai trebui să repetăm acest lucru.

Repetiția creează obișnuințe. De aceea trebuie să lucrăm la obișnuințele pozitive cu o acribie religioasă. 

Repetăm un lucru până îl facem să funcționeze!

Mai mult despre: