Ajută-ne să ajutăm bătrânii din Podu Iloaiei!
În vremuri de restriște se poate vedea omenia și dragostea dintre oameni.
Măsurile impuse de autorități, în virtutea stării de urgență, cauzate de pandemia cu coronavirusul COVID-19, a făcut viața grea multor vârstnici.
Primăria Podu Iloaiei, prin Direcția de Asistență Socială, vine în sprijinul bătrânilor care au acum nevoie de ajutor, în special cumpărături sau, în cazurile în care se impune, oferirea gratuită de alimente.
Primăria Podu Iloaiei pune un cont la dispoziția celor care doresc să ofere, atât cât vor putea și vor considera, o sumă pentru sprijinirea acestor bătrâni.
Orice contribuție este, pe de o parte, sinonimă cu salvarea de vieți omenești, iar pe de alta, o dovadă de empatie față de cei alături de care ne ducem viața în aceeași urbe. Atât timp cât rămân în case ori gospodării, viața vârstnicilor este la adăpost!
Primăria a alocat fonduri pentru această problemă, însă nevoile sunt foarte mari, mai ales că se preconizează o criză de durată.
Așadar, cei care doresc să ne sprijine demersul, o pot face donând în următorul cont: RO59TREZ40621370201XXXXX. deschis la Trezoreria Municipiului Iași.
Destinația banilor, ce va fi specificată pe ordinul de plată (OP), este „combaterea efectelor pandemiei”.
De asemenea, cei ce doresc să doneze alimente sau produse de curățenie, le pot aduce la sediul Primăriei ori pot să ne contacteze, pentru a stabili detaliile, astfel:
- telefonic: 0232740656 int, 18 sau 21 (Luni - Vineri, între orele 08,00-14,00);
- pe pagina noastră de Facebook;
- pe e-mail: podu_iloaiei@yahoo.com.
Pe măsură ce donațiile vor apărea, numele sponsorilor/donatorilor vor fi făcute publice aici.