1 minut
Întâlnire cu crescătorii de oi și capre, la Podu Iloaiei
Sâmbătă, 7 februarie 2020, la Liceul Agricol „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei a avut loc o întâlnire între crescătorii de ovine și caprine din zonă, reuniți în Asociația Tradiția Moldovei și reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.
Scopul întâlnirii a vizat informarea crescătorilor cu privire la posibilitățile de finanțare ce pot fi accesate prin programele de minimis, despre necesitatea asocierii, pentru coordonarea producției și despre posibilitățile de comercializare și creșterii valorii adăugate a produselor rezultate. Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași a declarat că „urmare a discuțiilor purtate, am decis ca, în asociere cu Primăria Podu Iloaiei, să construim o stație regională de spălare și curățare a lânii, astfel încât să facilităm comercializarea acesteia. Mai mult, ne dorim ca în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” să sprijinim formarea unei clase specializată pe măcelărie, răspunzând astfel nevoii venite de pe piața muncii.”
În a doua jumătate a zilei întâlnirile au continuat la Târgu Frumos, cu crescătorii din zonă.