ultimele articole
Hotărârea Consiliului Local se aplică tuturor contribuabililor (persoane fizice, persoane juridice, entități fără personalitate juridică) care au datorii la bugetul local mai vechi de 31 decembrie 2018.
Citiţi mai departeVedeți zonele incluse în proiectul de extindere, în imaginile de mai sus.
Citiţi mai departePrimăria Oraș Podu Iloaiei, organizează concurs pentru ocuparea postului de șofer buldoexcavator în data de 04.11.2019. La orele 10.00 se va susține proba scrisă, iar în data de 05.11.2019, orele 10.00 interviul de angajare.
Citiţi mai departeMăsura de sprijin, suportată din bugetul de stat și/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege și care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz,
Citiţi mai departeStrăzile care urmează a fi asfaltate sunt:
- strada Duzilor,
- stradela Duzilor,
- strada Nicolae Iorga,
- strada Matei Corvin,
- strada Neagoe Basarab,
- strada Vlad Țepeș,
Citiţi mai departeÎncepând cu luna octombrie a.c., în incinta Spitalului Podu Iloaiei se va deschide un Centru medical specializat pentru servicii de urgență.
Citiţi mai departePrimăria Podu Iloaiei invită persoanele cărora li s-au alocat gratui
Citiţi mai departe