Din punct de vedere turistic, nu putem spune că pe teritoriul orașului Podu Iloaiei există un anumit număr de obiective incluse pe harta turistică a județului, chiar dacă localitatea este un așezământ cu o istorie de peste două secole. Ministerul Culturii actualizează periodic lista monumentelor istorice de la nivel național, acestea fiind grupate în patru categorii, în funcție de natura lor:
I. Monumente de arheologie
II. Monumente de arhitectură
III. Monumente de for public
IV. Monumente memoriale şi funerare
Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii:
• Categoria A – monumente de interes naţional
• Categoria B – monumente de interes local
Astfel, Podu Iloaiei are trei monumente istorice importante:
- Biserica „Sf. Nicolae” (1832)
- Spitalul orășenesc (fost han, 1830)
- Gara (construită la finalul secolului al XIX-lea)
O listă completă a așezămintelor și monumentelor istorice din județul Iași, inclusiv din Podu Iloaiei, poate fi consultată aici: